Se afișează postările cu eticheta news. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta news. Afișați toate postările
Vinetele, cele pe care le stim noi azi, au stramosi care vin din India si China, unde aceste legume au inceput sa fie cultivate din secolul cinci inainte de Hristos. Din China au ajuns in Egiptul Antic, de unde, prin Roma Antica, s-au raspandit in toata Europa. Vinetele au ajuns in emisfera vestica aduse de exploratorii europeni. In prezent Italia, Turcia, Egipt, China si Japonia sunt cei mai mari cultivatori de vinete din lume.
Gustul amarui al vinetei necoapte i-a adus, nemeritat, un renume rau acestei pretioase legume, incepand de la mijlocul Evului Mediu. Au fost sute de ani, in care oamenii nu au mancat vinete pentru ca erau convinsi ca aduce nebunia, lepra si cancerul. Culmea este ca vinetele sunt unele din cele mai sanatoase legume pentru organism. Prestigiul vinetelor a fost recucerit pe la mijlocul secolului al 17-lea cand vinetele au intrat in gradinile palatelor ca planta decorativa, inainte de a le ajunge, din nou, in farfurie.
Vinetele sunt legumele de prima mana ale lunii august si sunt perfecte pentru consum de la inceputul lui august pana mijlocul lui octombrie, inceputul lui noiembrie.
Vinetele sunt sarace in calorii, au doar 27 de calorii in 100 de grame de vinete coapte, dar sunt foarte bogate in vitamine, vinetele blocheaza formarea radicalilor liberi si reduc nivelul de closterol rau din sange. Sunt o sursa excelenta de acid folic, calciu, magneziu, zinc, fosfor, intr-o cantitate impresionanta, respectiv 25 miligrame, in 100 de grame, fier 0,24 miligrame si de potasiu (230 miligrame in 100 de grame).
Vinetele au efect laxativ, ca urmare a fibrelor pe care le contin (3,4 grame la 100 de grame) stimuleaza activitatea ficatului si a pancreasului. Nu au colesterol, dar au grasimi monosaturate (0,19 grame/ 100 de grame de leguma). Sunt bogate in vitamine C (2,2 mg) si vitamina B9, scrie WHfood.
Sa mai spunem despre vinete ca sunt fructe, ca si rosiile, si ca sunt rude apropiate cu fructele goji, ceea ce explica unele din calitatile lor exceptionale.
Este important de spus ca vinetele nu se consuma crude pentru ca pot fi toxice. Vinetele contin solanina, un glicoalcoid otravitor care poate cauza probleme gastro-intestinale si neurologice. O vanata contine intre 11 si 13 miligrame de solanina, iar doza maxima tolerata pentru consumul uman este de 0,2 miligrame. Partea buna este ca molecula de solanina este distrusa la temperaturi care depsesc 50 de grade, deci prin coacere sau tratare termica dispare.
Vinetele nu fac rau la stomac si nici la bila, asa cum se crede in mod eronat. Grasimile adaugate in salata de vinete sunt cele care pot face rau sau greseala imensa de a pune maioneza in salata de vinete, ori galbenus de ou crud pentru a le "albi". Vinetele se consuma perfect combinate cu dovlecei, putin ulei de masline, sorii, ardei gras copt si ceapa.
Vinetele se pot consuma in zeci de feluri, salata de vinete fiind una din cele mai putin gustoase variante de a consuma vinete.

Dacă vor să-i preia averea, moştenitorii lui Dinu Patriciu - soţia, Dana, şi fiicele, Ana şi Maria, ar putea fi obligate să achite şi creanţele pe care omul de afaceri le-a lăsat neonorate către autorităţi, diverse societăţi comerciale sau chiar angajaţi ai familiei. 

Cândva cel mai bogat român, cu o avere estimată atunci de publicaţiile de specialitate la peste 2,5 miliarde de euro, Dinu Patriciu a strâns, pe fondul crizei economice din anii trecuţi, şi datorii colosale.

Soţia şi fetele pot prelua averea

Odată cu trecerea sa în nefiinţă, automat s-au ridicat multe întrebări. Cele mai importante: ce se va întâmpla cu banii lui Dinu Patriciu? Dar cu creanţele pe care acesta le-a lăsat neachitate? Răspunsul ambelor întrebări pare, la prima vedere, la îndemâna oricui şi anume acela că, în mod legal, soţia supravieţuitoare, Dana Rodica Patriciu, şi fetele omului de afaceri - Ana şi Maria - vor prelua întreaga agoniseală a fostului politician, evaluată acum la “doar” 260 de milioane de euro.
 
 
Averea poate însă să fie pentru cele trei femei şi o castană extrem de fierbinte, dacă luăm în calcul şi nivelul datoriilor pe care omul de afaceri le are, în condiţiile în care tot legea obligă moştenitorul ca atunci când deschide procedurile de succesiune şi acceptă moştenirea să-şi treacă în portofoliu şi activul (n.r. - bunurile mobile şi imobile, conturi bancare, acţiuni la firme, etc.), şi pasivul (n.r. - debite, creanţe neachitate) masei succesorale.
Cel puţin oficial, Dinu Patriciu datora, în calitate de garant al trustului său de presă Adevărul Holding SA, sume de peste 100 de milioane de euro către societăţi comerciale şi chiar către propriii angajaţi.
În plus, în procesele penale în care era implicat, chiar dacă acum cauzele vor fi clasate, vor rămâne însă în vigoare sechestrele asigurătorii pe care procurorii le-au pus pentru o eventuală încercare de recuperare şi reparare a unor prejudicii care numai în dosarul Rompetrol - în care afaceristul era judecat pentru infracţiuni economice - se ridică la nu mai puţin de 85 de milioane de dolari americani.
Aceste posibile despăgubiri, cât şi altele asemenea, totalizând cam 200.000.000 de euro, vor cădea, la finalul proceselor, cel mai probabil în sarcina celor care vor accepta să devină moştenitori ai lui Dinu Patriciu, în speţă soţia, Dana Rodica, şi fetele, Ana şi Maria.

Înmormântat la Londra

Decedat acum două zile, la vârsta de 64 de ani, într-un spital din capitala Angliei, omul de afaceri ar putea fi înhumat tot acolo, după cum a declarat mama lui, Monica Patriciu, în presa din ţara noastră.
Alte veşti însă nu au apărut public, familia limitându-se să afirme într-un comunicat că funeraliile vor avea loc într-un cerc restrâns.

Controverse pe tema testamentului

Faptul că în ultimul an Dinu Patriciu n-a ajuns nici la termenul din dosarul de divorţ pe care îl intentase soţiei sale, Dana Rodica, nici la instanţe pentru dosarele în care este vizat, i-a făcut inclusiv pe avocaţii săi să afirme că omul de afaceri s-ar fi mutat Londra. În aceste condiţii, un posibil testament al acestuia va putea fi dezbătut numai în Anglia şi numai pe baza legislaţiei britanice.
Doar aşa, în condiţiile în care magnatul, supărat pe soţia care a vrut să-l declare nebun, ar fi scos-o pe aceasta din testament, fiicele sale ar putea rămâne cu toată averea, inclusiv cu moşia de la Snagov, cea mai cunoscută proprietate a magnatului.
În România, soţul supravieţuitor beneficiază legal de aşa-numita rezervă succesorală, care îi conferă dreptul de a primi cel puţin jumătate de agoniseală, indiferent de ultima dorinţă a defunctului.

Recent post

Stiri director webSEO RomaniaOnline Marketing Certificat Web Technology Blogsfree web site traffic and promotion Director Web - unLink.ro - Adauga si site-ul tau Bloguri, Bloggeri si Cititori
Ranking medicina-tehnologie.blogspot.ro por Alexa AltaVista - AOL - Google - MSN - Yahoo Sitemap google Sitemap yahoo Sitemap msn

Blog Archive

Un produs Blogger.

Popular Posts

Social

Add to netvibesSubscribe in Bloglines ping fast  my blog, website, or RSS feed for Free My Ping in TotalPing.com Agregar Web - Directorio de websMedicine Blog DirectoryBlogorama - The Blog Directoryblog search directoryTop  blogs Real Estate

Persoane interesate